Poezie si Proza

Într-o lume imperfectă, plină de neprevăzut, oamenii se strecoară, prevăzători şi grilulii, dintro scenă a vieţii în alta.
O voce lăuntrică le dă replica pe care ei o repetă obsesiv, în gînd, pînă cînd în mintea lor, ţîşneşte revelaţia geniului.


Dispus să-şi dea pumni în cap, Bebe se aşează pe vine lîngă bătrînul copac. Complexat de înălţime şi ranchiunos din fire, căuta mereu să îşi impună punctul de vedere. Se făcea luntre şi punte să obţină ceva şi nu renunţa nici în ruptul capului la ideile sale.
Aşa era el. Un grăsun complexat şi încăpăţînat, care considera că are mereu dreptate. Plin de sine şi prost îmbrăcat, cu trening şi lanţ greu la gît, cu şapcă şi pantofi de lac, îşi omoră timpul prin baruri şi săli de biliard. Şmecher de meserie, plin de bani şi cu o maşină scumpă, privea hipnotizat fetiţele pline de fiţe de pe străzile capitalei. Uneori, lipsit de scrupule, îşi caută victimele printre puştancele cu figuri în cap şi fusta de o palmă.

Acum stătea abătut, rezemat de trunchiul noduros al copacului şi reflecta o îngrijorare adîncă şi grea. Din cînd în cînd, ducea la gură sticla pe jumătate goală. Îşi umezea buzele apoi privea trist gîtul lung al sticlei de bere.
- Nu înţeleg, şopti el parcă pentru sine şi strîngînd cu putere ţigarea în colţul gurii se ridică brusc în picioare. Un lucru însă tot am înţeles, continuă el scrîşnind din dinţii de aur. Nu există Dumnezeu!
Coana Miţa, bătrînica aceea ţîfnoasă, camuflată în zîna măseluţă, îl privea răutăcioasă pe bărbatul mic de statură şi guraliv. De pe scăunelul ei, muierea aceea băgăcioasă şi super enervantă, care nu îşi poate ţine limba veninoasă în frîu, pare gata să-şi arate caninii tăioşi şi otrava din cerul gurii.
- Da' ce ai tu, mă omule, ai înnebunit? spuse ea cu voce mieroasă. O să te prăpadeşti înaintea mea dacă o ţii aşa şi tot nu rezolvi nimica.
- Lasă-mă, bre, în pace că mă enervezi, şuieră el printre dinţi ca şerpii.
- Tu'i naţia ta de corcitură, zise baba şi rînji viclean pe sub mustaţă. Hai, zi repede ce te doare şi găseşte baba leac pentru suferinţa ta.
Bebe era analfabet dar nu şi prost. Şi totuşi, necăjit şi supărat pe dumnezeu, el lasă garda jos prostit de vorbele mieroase pe care baba ştiuse să i le vîre in creier.
- Ce să fie, bre, oftă el din greu trecîndu-şi mîna peste capul ras. Apoi, stă puţin pe gînduri, se scarpină pe chelie şi cu vocea răguşită de tutun, începu să debiteze lucruri incredibile, despre femei şi jocuri de noroc.
- Tu'ţi mama ta azi-şi-mîine, de pitic prost şi figurant. Enervată pînă peste cap de aiurelile lui Bebe, coana Miţa se ridică iute de pe scăunel şi cu mîinile în şolduri, se apucă să-l facă mai ceva ca la uşa cortului.
Prins în cursa întinsă cu viclenie a babei, jumătatea de om o privea năuc, mai-mai să-şi piardă echilibrul.
A început să vorbească cu greutate, ca şi cum, limba i se împleticea în gură.
- Bre, io...
- Taci dracu' şi înghite, îl repezi baba de cum deschise gura. Auzi la el, şmecher stîngaci şi cu aere de vedetă infestată cu mahalagism. Auzi chestia dracului, să te facă o puştoaică cu caş la gură iar tu să-i mai găseşti şi scuze. Păi, cît de prost trebuie să fii?
Bebe îşi scaprină chelia, se scarpină în cur şi apoi îşi bagă degetul în nas.
- Ptiu, drace, urlă coana Miţa scuipînd asfaltul printre dinţii stricaţi. Mare găgăuţă esti!
Tocmai atunci, o blondă sexy şi simpatică, coboară dintr-o maşină neagră şi intră în scara blocului. Fusta scurtă, mulată pe fundul mic şi osos, îi făcu pe Bebe să arate de parcă îşi băuse minţile.
- Hoo, drace, zise baba sictirită de atitudinea inestetică şi păcătoasă a bărbatului. Şezi blînd şi nu te lăsa dus de val, că nu-i de nasul tău.
Readus cu picioarele pe pămînt de vocea piţigăiată a femeii, Bebe se chirci la umbra copacului.
Apoi, îşi aprinse o ţigară, luă sticla de gît, şi cu o sete uriaşă îi ciuguli şi ultima picătură.

Întunericul îşi arată muşchii în mahalaua europeană. La poalele unui copac, un papă-lapte, făcea ca un tractor cu două remorci.
Ceva mai încolo, adunaţi în jurul unui foc care să-i apere de ţînţari, cîţiva bătrîni, ca nişte căţei vagabonzi, discută pe larg, avînd ca sursă de inspiraţie politica.

La început a fost cuvîntul din care a erupt speranţa şi apoi s-a făcut linişte.
O tăcere încordată şi o aşteptare prelungită de strigătele de admiraţie a propriei imaginaţii.

Trezindu-mă din somn, am stat o vreme cu ochii în tavan, încercînd să desfac dedesubturile unui vis abia trecut.
În primul rînd eram sigură că în mintea mea era un amestec de întrebări pe care le tot prelucram şi le ordonam inutil.
Imaginaţia mea o luase razna şi îmi făgăduise un bărbat cu ochii mari şi negrii, frumos din cale-afară. Îl şi vedeam, înţolit într-un costum elegant, ocupîndu-se de problemele mele personale de parcă aş fi murit şi aş fi ajuns în rai. Hehe, ar zice mama, o fi dracu' frumos dar tot negru şi împieliţat îi. Hai că mai am puţin şi o dau în poveşti cu Tîndală şi Păcală şi nu vreau să fiu off-topic.

Şi cum ziceam, nu ştiu cum dracu' reuşesc, dar de la imaginea adorabilă a unui bărbat chipeş, am ajuns la dracu'n praznic, adică la teoria evoluţiei.
Un rod al imaginaţiei mele imperfecte, se apucă să tragă vînturi în direcţia religiei şi a ştiinţei. Adică mă ia la întrebări de-mi vine să trag o băşină puturoasă ca să se ducă învîrtindu-se, unde a dus mutu iapa. Auzi întrebare logică, scurtă şi la obiect. Cine a fost întîi şi-ntîi: oul sau găina ?
Stau, gîndesc, privesc în gol, pun de cafea, trag o ţigară şi iar gîndesc şi.. uite aşa, timp de cîteva ore, conspectez problema pe toate părţile, în toate poziţiile...
Întreabă-l pe mutu, ar zice mama rînjind şi privindu-mă ironic, pe sub rama rotundă a ochelarilor.
Simt cum mă înghite gaura neagră a iadului şi mă apucă pandaliile. Cu dinţii strînşi, scrîşnind din cînd în cînd, mă reped ca o apucată la calculator şi dau iama în google, în speranţa că poate-poate...
Da' de unde.
Cum aşteptam eu cu sufletul la gură, rezolvarea situaţiei, numa ce mă trezesc faţă-n faţă cu aberaţiile din spaţiul virtual.
Ei, drăcie! zic şi fac ochii mari. La asta chiar nu mă aşteptam.
Auzi chestia dracului, cică, românul are ouă bogate în fier care previne orbirea.
Cum ? Păi, simplu. Pentru că la început a fost cocoşul, adicătelea, dumnezeu, în termeni autohtoni, Nas(ul) tase.
Hehe! mare e gradina românului şi multe dobitoace umblă brambura prin ea, hrănindu-se cu vieţile noastre.

Încet-încet, clătinîndu-mă pe scaun, precum barca pe valuri, continui să mă dau pe net. Mă dau şi cu capul de monitor pînă mi se face rău şi iac-aşa mă trezesc faţa-n faţă cu monitorul, la fel de negru ca dracul. Şi..iar gîndesc!
Dacă ar fi să mergem pe varianta bisericii, întîi a fost găina şi apoi oul. Pentru că Dumnezeu a creat omul şi femeia lui si ei au etcacetera.
Ştiinţa, pe de altă parte, susţine că mai întîi de toate a fost oul. Nu-ştiu-care cercetător susţine că totul este o chestiune genetică şi că întîi a fost embrionul.
Aţi observat că de fiecare dată cînd se dezbate problema evoluţiei, ştiinţa şi biserica se bat cap-în-cap?
Hmm, uite altă întrebare pe care mintea mea o scoate la mezat: care cap ?

Uneori ai senzaţia că nu te mai înţelege nimeni.
Cineva te face nebun, iar tu îţi cultivi frustarea cum ştii mai bine.
"Gata! S-a terminat! " îmi zic, privind complice drăcuşorii ce săltau cînd pe un umăr cînd pe celălalt.
Întocmisem un plan de atac, crucial dacă vreţi, pentru a obţine satisfacţia dorită. "Nu subestima adversarul" mârâi răutăcios
drăcuşorul de pe umărul stîng." Nu-i subestima inteligenţa" se răţoi celălalt de parcă aş fi avut dopuri în urechi.


Tocmai când puneam la punct ultimele detalii ale planului diabolic apăru şi "adversarul" meu
.- Alooo! se roţăimama din cadrul uşii. Iar visezi ziua-n amiaza mare?
- Mai lasă-mă, ripostez cu juma’ de gură.
- Ridică-ţi oasele puturoase din pat şi treci de-l ajută pe fra’tu.
Frate'miu spăla covorul pe aleea din faţa blocului aşa cum procedau mai toţi locatarii.
Ultimul lucru de care aveam nevoie era să mă târăsc în genunchi pe suprafaţa alunecoasă a covorului, însă cum nu prea aveam de ales...


Frecam covorul de vreo zece minute şi deja mă dureau braţele, când...
- Salut! zise tipul ce se postase în faţa mea, privindu-mă de sus.
- Salut! răspund plictisită fără a-l privi.
- Văd că te pricepi la frecat, zise el rînjind cu subînţeles. Covoare, vreau să spun.
Parcă îi vedeam zâmbetul sarcastic modelându-se după lungimea mustăţii. Am simţit cum toţi slujitorii lui Saraoschi ţopăiau în jurul creieraşului meu îndemnându-mă să-i scot ochii mitocanului.
- Mda! Cât de cât şi totuşi nici pe departe atât de bine ca tine.
Răspunsul ironic şi zâmbetul maliţios pe care îl afişasem în colţul gurii o făcură pe tanti Leana să izbucnească în râs.
Tipul se albise la faţă şi probabil căuta cuvinte pentru o replică pe măsură.
- Corect! Fata are dreptate, se băgă în dispută tanti Leana. În această privinţă nu se poate vorbi de egalitatea dintre sexe. Femeia nu va putea concura niciodată cu bărbatul. Punct!
Tipu’ făcu stânga-mprejur şi dus fu.
- Ia fugi la cratiţă, se răţoi Nae la muierea lui în timp ce privea spre mine cu reproş.
Ca prin minune îmi înghiţisem limba şi, înainte de a mă retrage în casă ruşinată, am auzit vocea piţigăiată a ţaţei.
- Ce, mă, te oftici? îl apostrofă ea completând cu un gest indecent al mâinii. ~ ~ ~

Din nu prea ştiu care motive, am ajuns într-o bună zi la convingerea că a fi în pas cu moda e cool.
Îmi făcusem deja o imagine a ceea ce înseamna moda 2004-2005 şi spre surprinderea mea aceasta se rezuma la accesorii. Exact.
Cercei cât cuprinde, iar dacă ţi se pare puţin se rezolvă cu ajutorul unui mic aparat în stare să te găurească mai ceva ca o bormaşină. Vrei mai mult? No problem.
Maeştrii picturilor pe piele te asteaptă în saloane elegante sau mai puţin elegante, gata să te lucreze. La toate astea adaugă nişte jeanşi cât mai jerpeliţi şi...eşti fresh.

Nimic nu mă sperie mai tare decât durerea în sine.
Simpla idee că ceva sau cineva mi-ar putea provoca dureri, face ca inima să-şi accelereze bătăile într-un ritm îndrăcit. " Suferă baba la frumuseţe ", îmi repeta mama pe vremea când îmi pampona codiţe. " La ce draq i-o trebui babei frumuseţe când o caută moartea?, îmi ziceam în timp ce afişam un surâs tâmp provocat de mâinile nu foarte dibace ale mamei.
Ştiaţi că la vremea aceea credeam că părul doare? Hehe, asta însă este altă poveste.

Pentru că sunt sensibilă la durere mă limitez la o pereche de jeanşi pe care îi tai la întamplare.
Arunc pe mine o bluziţă mulată şi decoltată apoi încep să defilez prin faţa oglinzii.
Colţul gurii se suceşte, de la stânga la dreapta, nemulţumit.
Îmi imaginez că aş avea cercel în nas dar în acelaşi timp mă văd înnămolită, râcâind nămolul cu râtul şi îmi vine să vărs.
Dau fuga la baie, rezolv problema şi mă postez din nou în faţa oglinzii. Mai multe perechi de cercei în ureche m-ar rezolva dar parcă prea mulţi s-au limitat la asta, îmi zic încercând să găsesc cât mai rapid o soluţie.
Gata, ştiu. Un cercel în sprânceană m-ar scoate în evidenţă dar parcă o şi aud pe mama " şi când îţi ziceam că eşti vacă, nu credeai".
Hmm, mă trezesc mârâind în timp ce-mi palpam sânii. Două belciuge aici şi un altul în buricuţz şi problema e rezolvată. " La dracu, îmi zic. Asta nu e sexy, e vulgar".
Îi dau dracu de cercei şi trec la strasuri.
Aş avea o dantură de invidiat dar ameţită cum sunt, m-aş înpiedica la ieşirea de la stomatolog. Nu, de strasuri sau belciuge în limbă nici nu poate fi vorba. Limba mea are şi asa destule " perle", îmi zic zâmbind ironic, imaginâmdu-mi reacţia mamei.
Le dau dracu şi pe astea şi trec la tatuaje. Hehe...
Ce mi-ar place un delfin pe sân ca cel pe care îl are Mona pe fese, sau un trandafir ca cel al Anei postat ceva mai jos de buricuţz :))Asta e sexy :P
Gata! Asta e.
Acum nu mai ramane decât să-i spun mamei, dar pentru asta e nevoie de muncă de lămurire şi curaj cât cuprinde.


Iar se distrează dragii mei vecini, îmi zic în timp ce coboram cele câteva trepte de la intrarea în bloc.
Ceva îi amuza atât de tare încât nu observaseră ţinuta mea aparent ciudată. Iar dintre toţi mama râdea cel mai tare.
- Şi aşa grasule, de la nemţi ai ajuns la răcoare, îl tachina moş Nae pe tânărul mărunt şi îndesat ce arăta ca o paiaţă.
- Şi acolo te-ai oferit voluntar "studenţilor la arte frumoase", aşa-i? râse mama cu lacrimi în ochi.
- Ce era sa fac bre'? Păi dacă voiam să mă întorc bărbat... era musai.
- Să moară mă'ta grasule, se trezi coana Miţa vorbind. Mai ai vreo' parte a corpului netatuată?
- Nu bre, râse pocitania de om.
- Aoleu maică! Da' cu ală ce-ai avut?
- Nimica bre, da' l-am personalizat. Acum îi dă lux.
Doamne! Râdeau babele de se cutremura pământul nu alta.
Am făcut rapid stânga-nprejur şi instantaneu mi-au dispărut gărgaunii din cap.
Atât mi-ar fi lipsit. Să creadă mama că-i scot la licitaţie...

Cu chiu, cu vai, i-am explicat mamei cere e şpilul cu internetul. Şi tot cu chiu şi vai, am izbuit, în tot vacarmul acela, să o expediez în camera dumneaiei.
Se trezise cu noaptea-n cap să ceară explicaţii despre factura curentului electric. De fapt, nu asta era problema care o rodea pe dansa cel mai tare, ci faptul ca făcusem o adevărată obsesie pentru calculator.

Mă plictiseam îngrozitor şi tocmai ce descoperisem misterele unui site de chaturi internaţional şi curiozitatea îmi dădea branci.
Era un fel de messenger, mai modern, în care se putea întampla orice.
La început am făcut turul cuvenit şi am pornit în vizită pe la americani, italieni, greci, arabi, etc etc.
La arabi, cât era noaptea de lungă se auzeau versete din coran, scrise, citite sau cântate.
La spanioli se discuta intens despre forţa de muncă străină şi despre cum ar putea, ei spaniolii, să scape de ţiganii romani.
La americani lucrurile erau mult mai simple. Un dublu clic pe web-ul do'nşoarei x şi te trezeai în faţa unei tipe ce se masturba de zor, cu jucării şi ţoale din piele.
Desigur, nu totul era moca.
Ca să poţi viziona videochat-ul trebuia să cumperi user de culoare verde sau albastru care costa în jur de 30-40 euro/ an. Însă, dacă bugetul nu-ţi permite, userul de culoare neagră pe care îl primeşti gratuit la înscriere, îţi ofera poza personajului exact în poziţia în care se afla în momentul în care i-ai solicitat web-ul.
Nu-i mare brânză pentru că ajungi să te plictiseşti de aceleaşi personaje care agită spiritele, aproape în acelaşi mod, la nesfârşit.
Şi uite aşa, relativ repede, am ajuns şi în camerele româneşti.
Un amic, care mă adusese practic pe site, mă invită într-o cameră unde accesul era interzis pentru manelişti, populari sau pentru cei ce ţineau dinadins să moară cu ea în gură.
Era o cameră plină ochi cu ingineri, doctori, studenţi la diverse, români prinşi cu afaceri în ţară sau străinătate. Se discuta la microfon despre finanţe, politică, doctorate, referate...
Este de la sine înţeles că m-am tirat repede în altă cameră. Am nimerit la populari unde caţiva useri mimau dansul cu liniuţe şi paranteze defiland pe chat. Nici aici nu era de mine.
Cautând în listă, am dat clic pe o altă cameră în dreptul căreia scria RO. Aici se auzea una urlând la mic pe fundalul unei melodii "pe la spate, pe la spate..."Ce ţi-e şi cu maneliştii aştia, îmi zic şi dau să schimb camera.
Am dat clic peste clic dar de intrat în respectiva camera, ioc. Contrariată, dau repede mesaj privat amicului meu care răde şi îmi spune că în camera aceea chiar nu vreau să intru.
Ei aş, de unde să ştie el ce voia mintea mea excitată "intelectual" la acea oră târzie?
Îl întreb dacă poate rezolva problema iar el îmi spune să aştept puţin, pentru că accesul în acea cameră solicita invitaţie specială de la host. Na belea, îmi zic,convinsă că era o altă cameră plină ochi cu oameni de bine din afară.
În fine, după vreo trei minute primesc invitaţie şi nici n-apuc să dau accept acesteia că îl şi aud pe unu cum îmi urlă în urechi. "să-ţi dau, să-ţi fac, să-ţi dreg".
Da' m-am dumirit repede că nu cu mine se certa pentru că imediat a cedat microfonul la care se auzi o voce de muiere, " da' mă'tii nu poţi să-i dai, bă lache flauşat".
LoooL, ce-i asta amice?
Amicul râde şi îmi explică că tocmai ce am intrat în lumea virtuală unde s-au strâns, de-a lungul timpului, toate scursorile umane şi aberaţiile de pe net.
- Stai să vezi ce le fac, zise el şi iese din site pentru a reveni însă sub o altă identitate.
Îl aud salutând la microfon " sal room" apoi cere asl-ul unei tipe şi imediat îl aud pe unu cum îl înjură, tot la microfon bineînţeles, pe motiv că se dă la femeia lui.
Fraţilor, aţi auzit vreodată cum înjură un intelectual? E jaleee, va spun eu, belea de om nu alta.
Toata camera il ascultă cum sporovai timp de aproximativ 10 minute, într-o limbă numai de el stiută, dupa care, într-o română curată " să-ţi iau femeia în pulă, ţigane"
- Aha, îi scriu în mess printre hohote de râs. Aşa se traduce discursul interminabil la care ai supus o masă de peste 40 de persoane? El râde zicând câ "mare e gradina Domnului şi multe orătănii sunt în ea".
În acelaşi timp la microfon se aude vocea mitocănească a ţiganului. " băăă, tu'ţi pe mă'ta de maidanez flauşat, dacă ziceai că dai traducerea la sfârşit nu mai toceam dicţionaru' ".
Abia stăpânindu-şi hohotele de râs, iese din respectiva cameră şi imediat îmi şi trimite altă invitaţie.
Nu, nu la politicienii lui ci într-o cameră de manelişti unde se si repede la microfon de unde îl aud.
- Ioano, iar mi-o murit pisica, fată.
Ioana râde şi tot atunci în boxe se aude " supărat, supărat sunt Doamne, supărat"

Când ţi-e lumea mai dragă te apucă nişte dureri abdominale...

Dimineaţa are farmecul ei. Blândeţea soarelui şi aerul proaspăt face ca buzele să se curbeze într-un zâmbet perfect.
Îmi sorbeam liniştită cafeaua când...
-Mi-e foameee!
Strigătul aproape inuman m-a făcut să tresar brusc. Mă reped la fereastră convinsă că era vorba de un beţiv rătăcit.
-Mi-e foameee!
Stupoare! Ţipetele se auzeau de sus şi coborau în jos până la asfaltul fierbinte. " Ce dracu!", îmi zic chinuită de gândul că va trebui să-mi sucesc gâtul pentru a privi în sus.
Cu gâtul sucit şi ochii cât cepele, încerc să aflu cine şi de ce tulbura liniştea perfectă a dimineţii.
- Care moare de foame mă? auzi vocea răguşită a lui Nae. Bă Mitica, tu eşti?
- Mamăăă!
Gândindu-se probabil că ne face o favoare, Mitică ieşi să urle pe balcon.
- La ce dracu o strigi pe măta' mă?! îl repezi coana Miţa. Săraca! Nici moartă nu scapă de nebun.
- Mi-e foame bre! zise Mitică cu o voce piţigăiată.
-Pai pune dracu mâna şi mănâncă!
- Bre, păi nu de mâncare mi-e foame mie.
- Şi ce vrei mă? Să-ţi dau io!
Un râs îndrăcit razbate de la etajul întâi, şi un altul de la etajul trei, şi un altul de la...
-Râdeţi voi, da' mie nu de muiere mi s-o făcut. Mie mi-e foame de..
.- Auzi Tică, se trezi Nae vorbind. Mie când mi-e foame îmi strecor limba în...- Unde nene? întreabă Mitică mirat.
-Aici! zise Miţa râzând în timp ce flutura o fustă smulsă de pe sârmă.
- Eşti nebună femeie?! spuse Nae printre hohote de râs.
- Bravo moşule! se roţăi Miţa strângând ţigarea în colţul gurii. Auzi, unde ziceai că-ţi strecori limba?
- Când mi-e foame, reluă Nae ignorând rautăţile Miţei, îmi strecor limba în...
- Unde mă?
- ...în gaura..
-Păi vezi! hohoti baba fluturând fusta în toate părţile ca să priceapă tot românul.
- În gaura unde până nu demult trona o măsea, sfârşi Nae cu privirile aprinse de ură îndreptate spre Miţa.
- Buuun. Şi mai departe? nu se lăsă Miţa intimidată.
- Mai departe ce? bolborosi Nae roşu de furie.
- Ce faci cu limba mă în gaură, aaa? O...o...???
- Mai du-te draq femeie, răbufni Nae intrand în casă.
Râsul batjocoritor al babei îl scoase din minţi pe Mitică care, cu palmele făcute cauş urlă din toţi plămânii.
- Mi-e foame de bani, băăă!

- Rău e, Doamne, să fii mic şi prost, am exclamat eu cu asprime.
Fetiţa de numai cinci anişori îşi încleştase braţele de fusta mea şi mă privea cu un amestec de ură şi milă.
Apoi văd, fără să-mi vină a crede, cum pumnii ei mici se izbesc de picioarele mele. Are ochi strălucitori şi un cap frumos, cu păr mătăsos.Dau s-o iau în braţe, dar mă respinge ameninţând că mă spune „lu’ taty”.
O ignor şi încerc să-mi văd de ale mele, dar, fire capricioasă şi râzgâiată, izbucneşte în strigăte de mânie.
- Dacă nu taci, îţi rup gura, o ameninţ la rândul meu. Pe dracu’ l-am căutat, pe el l-am găsit.
A început să bată cu picioruşele ei mici înă şi să strige cât o ţinea gura „Ajutor!”. Na belea, îmi zic izbucnind într-un râs forţat.
În clipa urmatoare, de cealălaltă parte a uşii se auziră răcnetele mamei care mă trimitea la toţi dracii.
Este o lupoaică bătrână, îmi zic, amintindu-mi schimbul de replici dintre soacră şi ginere. ”Dă Dumnezeu copii la toţi proştii”, obişnuia să spună ori de câte ori mă prindea necăjindu-i păpuşa.
Îmi aprind o ţigară şi ies în faţa blocului în speranţa că mă voi calma dacă nu le mai aud răcnind. Da’ de unde.
Nu apuc să schimb două vorbe cu vecinii ce îşi fac veacul pe rablagita băncuţă de lemn, că hop şi mama cu "pitica" în braţe. Pitica, potolită între timp, cum mă vede începe să urle ca din gură de şarpe.
- Ce are? mă întreabă tanti Leana.
Înainte să apuc să zic ceva, vocea mamei sună ca un tren.
- A bătut-o nebuna de mă'sa.
- Ajutor! Ajutor! strigă maimuţa cu mânie reamintindu-şi parcă unde se oprise "tonomatul"
- Lasă că vine poliţia şi-o ia pe mă'ta asta nebună, încearcă mama s-o liniştească.
Mă stresează la culme modul în care mama încearcă să-mi educe fetiţa şi dacă nu mi-aş dori atât să aplanez conflictele cu ea...
- "Vine poliţia Şi-o ia pe mama ta...", începu Marin să cânte cu accent ţigănesc, lovind ritmic cu palmele în piept.
Maimuţei atât i-a trebuit. Nu i-a mai tăcut gura decât atunci când "taty" a venit acasă.
- Taty, taty, ajutooor! începu să strige înainte ca el să apuce să închidă uşa în urma lui.
Se agăţă cu braţele ei mici de gâtul lui şi începu să verse şuvoaie de lacrimi de parcă le-ar fi păstrat special pentru el.
- Iar te-a bătut mamy ? o întreabă el.
- Lasă că n-a omorât-o, sări mama ca arsă.
- Taty, nea "Malin" a zis că "bine polisia" şi-o ia pe mamy, uite-aşa: " bine polisiaaa şi-o ia pe mama taaa"
Se uită adânc în ochii lui ţinându-i faţa în palmele mici, lucru care o scoate din minţi pe mama.
- Pisy, ia ascultă la mămăica:
" uite, mama, trece rata
Vine şi prostu’ de tata."
- Da, se răţoi ginerele la soacră. Eu sunt prost că muncesc ca un măgar pentru fata ta care mai e si rea.
- Hehe, maică. Tu ai luat-o, tu s-o mănânci de rahat.
În clipa imediat urmatoare, vocea dulce a fetiţei sună ca un clopoţel.
- Taty, a înnebunit lupul?

Încă o seară cu discurs sforăitor şi alte bla-bla-uri de-ale mamei.
De pildă acum încearcă să-mi cultive imaginea femeii anilor ’60, completând pe ici pe colo cu braţele vânturate deasupra capului. O bătaie în uşă îi dădu mamei motiv de respiro.
Uitai să vă spun că era sărbătoarea Bobotezei, aşadar cei doi preoţi fură invitaţi în casă. Un bătrânel şi un tinerel.
Mama prinse a-l plimba pe bătrânul preot prin toate încăperile timp în care eu mă pun pe admirat statura atletică a tânărului popă.


Hehe! pârdalnica de imaginaţie o luase razna şi mă trezesc muşcând sălbatic coperţile cărţii pe care încercam s-o citesc.În clipa imediat următoare începu să "plouă" şi să te ţii, neică.
Tocmai îmi amintesc bancul cu papagalul fericit că reuşise să-şi ferească capul la timp. Mă pornesc hohote de râs (elan adolescentin manifestat de imaginaţia bogată a generaţiei ’90) care, în ciuda eforturilor mele disperate, nu puteau fi oprite.
- Doamne! zise mama crucindu-se. Iar ţi-a luat Dumnezeu minţile, fată? Părinte, dă-i cu busuiocul că are făcături.
Îmi salt privirile, oarecum uimită şi văd obrăjorii trandafirii ai popii, care, vizibil stînjenit, se ferea de privirea iscoditoare a bătrânului preot. Apoi, involuntar, privirile mi se opresc pe patrafirul popii şi încep să râd continuu, ruptă de cele sfinte.
Bătrînul popă, care numai prost nu era, se apropie de mine petrecându-şi patrafirul deasupra capului meu, bolborosind ceva nedesluşit.
Mare greşeală.
- Spun, părinte, spun, mă aud răcnind.
- Ce spui, fată?
- Am păcătuit, părinte. Vreau să mărturisesc.
- Văd că eşti agitată. Descarcă-ţi sufletul, copilă.
Inspir adânc aerul tămâios ce plutea deasupra capetelor noastre.Apoi, cu privirea unui copil nevinovat, încep să povestesc clipind des pe măsură ce ochii căpătau acea strălucire diavolească.
- Povestea mea, părinte, este una erotică, senzuală, suculentă...


Hehe! câtă tămâie îmi inhalară plămânii şi câte descântece îmi auziră urechile după fuga preoţilor...

Cele mai multe lucruri pe care le fac (debitate desigur de o minte sclipitoare ca a unui soldat ce dezertează intrigat că nu a primit email de la X sau Y) sunt răutăcioase. Haha!
Mă uitam la mama cum îşi ridicase mâinile în aer cu acelaşi gest pe care îl stiam atât de bine şi, bineînţeles, aceeaşi replică."Alinoooooo, dacă luai, maică, un român, bătaia dracu’ ce mâncai. Da’ l-ai gasit pe prostu’ ăsta, că dacă era unu’ ca tac’tu...Hehe, maică, pe mâna mea să fi fost, jar mâncai...."
Aceeaşi placă, aceleaşi replici... Parcă mi-ar fi fost soacră, nu mamă (dar las’ că nici eu nu sunt de pus pe rană).
Nu o mai ascult. Ştiu exact care va fi următoarea ei replică.

Mă ridic anevoie de la birou şi mă apropii de fereastră.
Nea Nae joacă barbut în spatele boscheţilor din faţa blocului. Tanti Leana îl bălăcăreşte de la balcon şi aruncă spre el cu vreo 3-4 cartofi (nu se îndură de ceapă, cică e prea scumpă).
Baba de la trei aruncă şi ea o găleata de apă stătută, sau ce Dumnezeu o fi fost lichidul acela galben. Câţiva copii îi dau replici babei care aruncă asupra lor o ploaie de blesteme.
Hopa, scandal.
Mama (să piardă ea aşa ocazie?!) fuga jos. (uite-aşa am scăpat eu de gura mamei în ziua aia)
Se mai adună câteva babe şi să te ţii neică.
Al treilea "război" mondial, nu alta. Cotoroanţele vs " îngeraşii " .

Când meciul era încă în prima repriză, se porni o ploaieeee.
Ai fi zis că meciul se sfârşise şi era remiză. Ei, aş !
În mai puţin de 15 minute, strada era inundată de te puteai da cu barca, vorba ceea. "Îngeraşii" şutează câteva "mingi" şi marchează.
GoooooooL !!!!
Babele erau...ude.
Rănite în orgoliu, îşi ridică poalele şi fuga după îngeri prin apa murdară. Când îngerii mai şutau câte-o "minge", babele îşi fluturau bastoanele, promiţându-le câte-n lună şi-n stele, de-i vor prinde.


Ţârâitul telefonului mă făcu să tresar.
-Alo!
-Aly, sunt în capătul străzii. Îmbracă-te şi vino. Nu pot băga masina pe stradă, se murdăreşte.
-Şi cum vrei să vin?
-...Ia cizmele de cauciuc ale mamei.
-Cizme în mijlocul verii ?
În fine. Nu avea rost să o lungesc, nu şi-ar fi băgat maşina pe strada inundată nici împuşcat. Mai repede ar fi venit şi m-ar fi purtat în braţe până acolo, dar maşina nu ar fi murdărit-o. (dacă ar şti că acum 4 ani am avut grijă să fie "aranjată", dracu’ ar fi al meu...)
"Împrumut" o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou de la fratele meu şi o iau desculţă prin apa infectă până la maşină.
Când mă vede astfel îmbrăcată, arătând ca muma pădurii, rămâne perplex.
- Eşti nebună! Tu vezi cum arăţi?
-Ei lasă, îi zic. A trecut mult timp de când nu mi-am luat tractor. (norocul meu că nu înţelege bine româneşte ).
Ce-o fi zis pe limba lui, Dumnezeu ştie.
Dau muzica la maxim şi mă întreb: care o fi scorul ?